Credință și Viziune
“Domnul zisese lui Avram: „Ieşi din ţara ta, din rudenia ta şi din casa tatălui tău şi vino în ţara pe care ţi-o voi arăta.Voi face din tine un neam mare şi te voi binecuvânta; îţi voi face un nume mare şi vei fi o binecuvântare.Voi binecuvânta pe cei ce te vor binecuvânta şi voi blestema pe cei ce te vor blestema; şi toate familiile pământului vor fi binecuvântate în tine.” – Genesa 12: 1-3
Credința biblică este instrumentul de cercetare și cunoaștere în domeniul religios. Ea acoperă atât prezentul cât și viitorul. Credința transcende realitățile de aici și acum și ne poate ajuta să „vedem” realitățile viitoare. Viziunea, pe de altă parte, este un mod specific de a vedea și concepe lucrurile. Asocierea credinței biblice cu viziunea este absolut necesară în viața oricărui credincios și, cu atât mai mult, în viața oricărui lider creștin.
Credința ne ajută să „vedem” lucrurile care nu se văd, iar viziunea trebuie să aibă în ea dinamismul credinței pentru a putea fi realizată.
Oamenii așa ziși practici nu pun prea mare preț nici pe credință și nici pe viziune; unii chiar le disprețuiesc. Se spune despre cineva, marcat de stilul său de viață foarte practic, că și-a scris propriul epitaf: „Aici odihnește unul al cărui suflet a fost înflăcărat uneori de mari dorinte; unul căruia cortina infinitului i-a fost deschisă uneori, doar puțin, dar care nu a avut curajul să facă nimic cu aceasta”. Oamenii credincioși și cu viziune, din toate generațiile și din toate timpurile, au făcut lucrurile să se întample, în conformitate cu voia lui Dumnezeu.
Putem lua exemplu de la oamenii cu o credință vizionară ai Vechiului Testament: Avraam, Moise, Iosif și toți profeții. Credința și viziunea aduc în viața celor credincioși o doză de neliniște, de aceea cei mai mulți nu au curajul să împărtășească și să dea curs la ceea ce Dumnezeu le pune pe inimă. Trebuie însă să știm că, deși Cel care ne-a chemat este nevăzut, destinația înspre care ne duce nu este descrisă în detalii, cei care ne hotărâm să-L urmăm vom avea parte de însoțirea și călăuzirea Lui permanentă prin Duhul Sfânt.
Credința și viziunea pot avea capcanele lor. Ca în orice domeniu există și aici falsuri: credință falsă și viziune falsă. Trebuie să fim cu mare băgare de seamă întrucât acestea sunt fundamentale în cadrul chemării divine și determinante prin consecințele lor. Dumnezeu este sursă doar pentru viziunile care sunt un rezultat al chemării la pocaință și slujire, doar al acelor viziuni care sunt impulsionate de credința în El. Viziunea creștină este inspirată direct sau indirect de chemarea lui Dumnezeu și adună în ea pătrunderea credinței, adică înțelegerea lucrurilor în esența lor și anticiparea credinței, adică acel ceva care ne trece dincolo de prezent spre o posibilitate în viitor.
Cineva spunea: „Viziunea și realitatea, cuvântul și împlinirea, prezentul și viitorul, starea de fapt și posibilitatea, neliniștea și actiunea, mania cu privire la ceea ce este greșit și dorința pentru ceea ce este mai bine – oricare ar fi perechile contrastante, credința vizionară va arunca un pod peste prăpastie”. Credinciosul vizionar vede realitatea vremii în care trăiește și se întreabă mai întâi de ce. Dar și dacă înțelege și dacă nu înțelege de ce, prin credință el se întreabă de ce nu altfel gândindu-se la realitatea viitoare diferită și posibilă, conformă cu voia și planul lui Dumnezeu.
Viziunea creștină este total diferită de ambițiile omenești de a atinge excelența, de dorința de a exploata deplin potentialul uman, de spiritul de competiție, de dorința de faimă sau putere, lucruri care îi caracterizează pe oamenii hotărâți să încalce orice limite în drumul arogant al împlinirii de sine.
Cum este credința pe care susținem că o avem? – doar în ceea ce privește viața și lucrurile de aici și acum, așa cum sunt, sau este o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite după voia lui Dumnezeu, o puternică încredințare despre lucrurile care nu se văd încă, dar pe care Dumnezeu vrea să le facă, asteptând ca noi sa I le cerem și să ieșim din zona noastră de confort pentru împlinirea lor? – încorsetată și mulțumită de binecuvântările pe care le avem deja, sau tânjim după ceva mai mult, mai bine, mai profund, toate acestea determinate de o viață mai aproape de Dumnezeu, într-o nouă etapă de sfințire prin Duhul Sfânt și prin Cuvântul Scripturii?
Despre credincioșii vizionari ai Vechiului Testament ni se spune: „În credință au murit toți aceștia, fără să fi căpătat lucrurile făgăduite; ci doar le-au văzut și leau urat de bine de deperte…”(Evrei 11:13).
Să avem curajul să ne gândim cum ar putea fi lucrurile altfel și să-I cerem lui Dumnezeu să le schimbe, punându-ne mai apoi la dispoziția Lui.