UN SCURT POPAS ÎN ISTORIA UNEI BISERICI
Trei zeci de ani de păstorire a Bisericii Creştine Baptiste din Moldova Nouă
– pastor NICOLAE RAŢĂ –
La sărbătoarea Rusaliilor se împlinesc 30 de ani de când am fost chemat ca slujitor al anvonului Bisericii din Moldova Nouă.
Chemarea a fost în urma plecării rapide a fratelui Nicolae Munteanu. Biserica din Moldova a fost recunoscută în ţară ca o Biserică de sine stătătoare, cu tradiţii vechi, cu oameni vechi de la începutul pocăinţei.
De-abia terminasem anul IV la seminar şi având o vechime de 7 ani în lucrare, din care 5 ani în Doclin şi 2 în Sasca, fratele nostru iubit şi mult regretat Socaciu, mi-a spus încă de la Seminar că el nu mă va lăsa la Sasca şi mi-a recomandat o biserică mare din judeţul Arad. Rămânând fără păstor biserica din Moldova Nouă a trimis după fratele Socaciu, pe care-l rugau să vină să-i ajute în alegerea unui nou păstor. Fratele a venit de Rusalii şi după discuţii cu Biserica şi fraţii din conducerea ei am fost recomandat eu să vin la Moldova. M-am trezit Luni la Rusalii că o salvare a oprit în faţa casei mele din Sasca. Am mers la geam şi m-am uitat ca apoi să aud întrebând vecinii că aici undeva este un popă care trebuie să meargă la Moldova. Am deschis geamul şi l-am întrebat pe cine caută, şi mi-a spus, mi-a înmânat o scrisoare pe care am citit-o şi am înţeles că trebuie să vin la Moldova. Era cam pe la 7:30 dimineaţa. L-am rugat să stea până mă pregătesc. Vă mărturisesc că nici prin minte nu mi-a trecut ce are să se întâmple. Am ajuns la Moldova chiar în timpul serviciului. La amvon erau trei fraţi din care mai reţin pe fratele Socaciu în mijloc, iar în partea dreaptă fratele Vichente Craiovanu. Am intrat în biserică şi m-am aşezat pe ultima bancă. În timpul acesta cineva i-a spus fratelui Socaciu că eu am ajuns şi mi-a făcut semn să trec la amvon. Fratele Socaciu a trecut pe banca de la cor şi eu am fost primit în mijloc.
După de a vorbit fratele Vichente am fost solicitat să vorbesc. Nu-mi mai amintesc textul. După terminarea serviciului fratele Socaciu a trecut în faţa bisericii m-a recomandat şi a cerut votul. În unanimitate am fost ales ca păstor al bisericii.
Voi care a-ţi fost în vremea aceea sunteţi martori. Am rămas fără să pot spune un cuvânt, am mulţumit totuşi bisericii şi fratelui Socaciu. După aceasta serviciul s-a încheiat. La masă am mers la fratele Nicolae Arcanu. După ce am luat masa fratele Socaciu s-a aşezat pe o canapea şi peu pe un scaun lângă el şi văzându-mă îngrijorat şi trist mi-a spus cuvintele: ”tu asculţi de mine şi vii aici. ” Am încercat să-i arăt că nu pot să vin că am făcut părinţii să-şi vândă casa din Ştinăpari să-şi cumpere în Sasca ca să fie cu mine şi eu acum să plec. Dar el a stăruit şi eu am ascultat.
Aceasta a avut loc în ziua de 10 Iunie 1957, iar Duminică, 16 iunie am ţinut primul botez în care s-au botezat zece persoane. Îmi amintesc de: Fibi Cărcăleanu, Arcan Mărioara, Iosif Ţuţuian şi soţia, Gruiescu Sofi şi alţii.
Serbarea instalării a avut loc mai târziu. La această serbare a fost fratele Ion Scobercea şi Andriţoi Gheorghe.
Odată venind la Moldova am început lucrul Domnului ajutat de întreaga biserică. Am avut un comitet de fraţi bătrâni care m-au sprijinit foarte mult. Toată săptămâna eram ocupat. Luni seara cu tineretul, Marţi seara pe Baron, Miercuri seara serviciu jos, Joi repetiţii de cor, Vineri seara servici pe Baron, Sâmbătă seara servici jos. Duminică dimineaţa veneau fraţii jos, iar seara ei rămâneau acolo şi ţineau servici. Timpul acesta a fost un timp de har deosebit până la aplicarea arondării când ni s-a ridicat autorizaţia bisericii de pe Baron rămânând o singură biserică şi fraţii au fost nevoiţi să vină toţi jos. De atunci activitatea mea s-a mărginit numai la biserica de jos. După câtva timp am primit şi alte biserici ca: Padina Matei, Moldova Veche şi Moldoviţa.
Mutarea cu familia a avut loc mai spre toamnă şi anume: l-a botezul de la Sasca, în 8 Septembrie 1957, a luat parte şi corul din Moldova Nouă. După terminarea botezului fraţii din corul bisericii m-au luat cu asalt spunându-mi: ”noi am venit şi acum mergeţi cu noi la Moldov.” Am venit împreună cu fratele Cornel Cocaru. Seara am ţinut serviciul împreună.
Când m-am mutat cu familia au venit după mine să-mi ajute fratele Costa Arcan şi fratele Pătru Nistoran.
Aş vrea să menţionez aici prima înmormântare şi prima căsătorie. La 5 Decembrie a avut loc prima înmormântare din biserica din Moldova Nouă a sorei Băloi Draga, iar prima căsătorie a fost a sorei Anica Ion cu fratele Ţăranu la 29 Iunie 1958.
Din punct de vedere spiritual biserica a trecut prin mai multe frământări. Pot spune că nu am fost nici eu scutit de aceleaşi greutăţi ca şi înaintaşii mei. Ceea ce-i caracteristic bisericii din Moldova Nouă, că toate necazurile se răsfrâng asupra păstorului. Dar Dumnezeu a avut milă de această biserică şi de mine şi am supravieţuit învingând greutăţile. Acestea m-au determinat să nu fiu întotdeauna la înălţimea la care puteam fi. Ele au izbucnit aproape întotdeauna în ajunul sărbătorilor. Dar Dumnezeu mi-a dat fraţi care au stat lângă mine şi m-au ajutat. Meritul e al lui Dumnezeu şi al fraţilor.
În perioada 1957-1987 s-au făcut mai multe lucrări de proporţii mai mari sau mai mici. De exemplu: prima lucrare cu biserica a fost terminarea zidului de la cimitir. Era făcut jumătate şi atunci l-am terminat. Refacerea casei de pe Baron într-o frumoasă biserică cu faţadă. Zidul din jurul bisericii, orga, casa bisericii caonstruită de la fundaţie, de 2 ori zugrăvită biserica pe interior şi refacerea bisericii cum arată ea astăzi.
Toate acestea sunt meritul fraţilor şi a surorilor, a membrilor bisericii noastre care au muncit cu toate forţele la întreţinerea bisericii.
Din punct de vedere numeric biserica îşi păstrează acelaşi număr de membrii prin faptul că pe de-o parte am primit membrii prin botez în timp ce alţii s-au mutat în alte oraşe mai mari.
Acesta este de fapt specificul fraţilor Moldoveni care astăzi merg mai departe spre America, Australia, ş.a.m.d. De fapt credincioşii sunt mereu în căutarea unei patrii dar care nu se găseşte aici pe pământ.
Botezurile pentru mine au fost o fereastră deschisă spre cer. Atât vocea cât şi declaraţiile candidaţiilor au fost duse de valurile apelor şi undele eterului până undeva departe.
Am satisfacţia să fi făcut multe botezuri fiind sănătos şi având destulă putere de a ţine pe braţele mele pe acei care i-am cufundat în apa botezului.
Am făcut botezuri în diferite locuri şi situaţii. Atât vara când era căldura mare cât şi iarna când tremuram de frig. Bucuria botezurilor n-o voi uita niciodată. Atât pe unda liniştită a Nerei în prezenţa lui Dumnezeu şi a 3-4 persoane care am îngenunchiat şi am îndeplinit ceea ce Domnul ne-a lăsat să îndeplinim, cât şi în inima dealului care desparte Padina Matei de Moldova Nouă pe un râuleţ cu apa rece, acolo unde păsările cerului formau cel mai plăcut cor, Dumnezeu era prezent acolo, candidaţii şi soţiile lor. Ne-am rugat Domnului în liniştea pădurii şi am îndeplinit botezul. Altul la marginea pădurii satului Agadici, pe o vale, înconjurat de colegi şi fraţi din toate împrejurimile cât şi în biserica noastră, pe care voi le cunoaşteţi, ca şi în Cărbunari, Ştinăpari, Coroninii şi Pojejena.
Socotesc un botez oridecâte ori am îmbrăcat haina şi am botezat chiar o singură persoană sau mai multe.
Deci, în perioada 1957 – 1987 am îndeplinit cu ajutorul lui Dumnezeu 57 de botezuri, botezând 586 de candidaţi ( pentru cei care doresc să se convingă le pot pune la dispoziţie dovezile necesare). Acesta este numărul total din care o parte frumoasă din biserica noastră.
Mă opresc aici aducând mulţumiri lui Dumnezeu, cât şi tuturor membrilor bisericii noastre pentru sprijinul care mi l-au dat în îndeplinirea misiunii care mi-a fost încredinţată de Dumnezeu şi de oameni.
Închei folosind cuvintele Mântuitorului din
Luca 17:10
”Tot aşa şi voi, după ce veţi face tot ce vi s-a poruncit, să ziceţi: Suntem nişte robi netrebnici; am făcut ce eram datori să facem.”
Rămân în anii care îi mai am de trăit la dispoziţia lui Dumnezeu şi a bisericii Sale.